LA VÂNAT DE OAMENI

yale joel
Yale Joel – Young students during an outdoor class. Croton, NY, October 10, 1953

*

De ce se urăsc oamenii? E atât necunoscut şi atâta suferinţă legate de soarta noastră, încât legea de toate zilele ar trebui să fie numai dragostea şi mângâierea.

De ce se chinuiesc oamenii unii pe alţii? N-au loc sub soare? Nu le ajunge pânza cerului?
Simt atât de grele păcatele ce ne apasă, încât ar trebui să lucrăm până la cea din urmă fărâmă de putere pentru a înlătura urâtul ce ne desparte pe unii de alţii.

E multă frumuseţe în lume, dar oamenii orbi nu o văd. înclinarea spre a face răul e atât de puternică, încât pentru a o învinge a fost nevoie de marea dragoste şi jertfă a Dumnezeului întrupat.

Sunt oameni sinceri şi sunt oameni vicleni. E sfâşietor de trist să vezi cum între oameni, ca şi între popoare, calea înşelăciunii dă pas înainte celor ce o folosesc.

Viaţa ne oferă foarte des acest spectacol: omul bun, omul curat este vânatul celui viclean;acesta din urmă nu poate trăi fără pradă.

Morala publică aduce laude şi răsplăteşte fapta acestuia,faptă care nu are nici o deosebire faţă de aceea a unui lup fugărind o căprioară pe întinderile albe ale zăpezii.De ce stau oamenii la pândă şi se vânează unii pe alţii?

De ce cred ei că au loc în lume numai atunci când dispare altul ?
Locul tău, locul darurilor proprii nu ţi-l poate lua nimeni; îl ai odată cu viaţa.

Ernest Bernea
Îndemn la simplitate

Ce spui tu despre sufletul meu

Finita La Commedia, photography by Gabor Pal

Tu-mi spui: sufletul tau este foarte ciudat;
lunecos ca o frunza, mult ca un pat,
mut ca o frunza dintr-un pom lunecos
si din care se face un pat;
ca o neimpacata silaba de gand
intr-o limba in care ostateca sunt,
uite, rana adanca pe care ti-o fac
se inchide-ntr-o clipa, cat varful de ac!
nimeni nu-mi poate cere sa nu stiu s-aleg!
aduc usii fara broasca, aduc lant sa te leg,
aduc pieptene vesnic cu paduri fermecate:
ochiul tau greu si fierbinte strabate!

Tu-mi spui: sufletul tau este foarte amar!
nor cu nor, imi spui tu, se-ntalnesc foarte rar,
cal cu cal, si mai rar, si mai rar calaretii,
ne-ntalnim foarte rar, pe la mijlocul vietii,
nu ne spunem decat mana pusa pe umar
si sporim al tacerilor repede numar…
nu ne spunem decat cat se spune-ntre hoti:
doar cu ochii: esti teafar? esti viu inca? poti?
si plecam, inc-o data, si inca odata,
fiecare in partea de altul visata…

Tu-mi spui: sufletul tau e-o aripa de vant,
stie zboruri straine de orice pamant,
stie zborul prea sus, stie zborul prea jos,
te-ai putea socoti mai ales norocos;
esti un vant! si raspunzi de migrari cunoscute,

esti un vant! si ungi osii de stea nevazute,
esti un vant care impinge prin stele un car
cu aripe la roti si cu oiste de jar,
este sufletul tau vant pe ganduri, batand
niciodata nu intr-o gradina de rand…

Tu-mi spui: sufletul tau este drept ca o sabie,
si cu doua taisuri, si catarg de corabie;
cine poate stirbii un tais n-are cum
sa nu piara de-al doilea, pe drum…
insa, cine nu doarme pe mare, de drag,
sa se lege de sufletul tau, de catarg,
sa te-asculte cum taci, cum te legeni, cum esti
cel mai mult dintre catarge, cel mai plin de povesti,
si nu-i golf cu sirene sa nu-l poata trece
tinand fruntea lipita de lemnul tau rece …

sursa

Altcineva

A. L. SyedPhoto by A. L. Syed

E ca şi cum o frunză s-ar îneca în apa toamnei.
Pe pîrîul memoriei, din marea depărtare
Orele curg. Noi stăm în faţa lor -
Executaţi de timp. Lent, tot mai lent.

Cum să aştepţi seara? Unde să-ntîlneşti amurgul tîrziu?
În memoria ta mă simt ca într-o galerie părăsită.
Fragment de peisaj, mişcînd pe cineva

Chiar azi, înainte de prînz. Cine-şi mai aminteşte -
Acea trăire bruscă – cel ce-a plecat
Sau lumina care s-a stins?

Să arzi ca un obiect de lemn. Să te cufunzi ca o frunză
Pe apă. Să te stingi, aşa cum lumina se stinge.
Credeam că am trăit cîndva.
Dar văd că altcineva a fost.

Marek Wawrzkiewicz

N-am pierdut….

12

N-am pierdut niciodată cu bunătatea. Este adevărat că au fost şi oameni care doar au profitat de sufletul meu cald și încăpător, ca au fost şi oameni care mi-au răspuns cu rău la binele oferit, că au fost şi oameni nerecunoscători, însă viaţa m-a răsplătit din plin pentru toată bunătatea mea. Tot ceea ce nu am primit de la oameni, am primit înzecit de la Dumnezeu.

N-am pierdut niciodată cu modestia. Este adevărat că unii oameni m-au desconsiderat şi că m-au subestimat, dar cu timpul au realizat că modestia este o virtute şi au ajuns să îşi dorească să fie ca mine. Iar ceilalţi, care m-au apreciat obiectiv au câştigat în mine un prieten loial.

N-am pierdut niciodată cu sinceritatea. Au plecat de lângă mine doar oamenii care nu suportă adevărul şi mi-au devenit duşmani doar cei nesinceri, care, oricum nu aveau ce căuta în viaţa mea.

N-am pierdut niciodată cu răbdarea. Este adevărat că uneori a trebuit să aştept foarte mult pentru a-mi îndeplini câte un vis, iar alteori a trebuit să renunţ de tot la visurile mele… Dar am învăţat că cele mai mari realizări necesită timp şi că pentru cele mai importante lucruri trebuie să fii pregătit, pentru a şti cum să le valorifici și să nu le pierzi.

N-am pierdut niciodată iertând. Este adevărat că am iertat oameni care m-au rănit foarte tare, care nu şi-au cerut iertare niciodată şi care nici măcar nu au regretat că m-au nedreptăţit. Dar iertându-i, am câştigat un suflet liber şi liniştit, netulburat de amintiri triste din trecut, de regrete, de frustrări şi de dureri.

N-am pierdut niciodată crezând în Dumnezeu. Este adevărat că uneori nu am înţeles greutăţile nemeritate prin care a trebuit să trec, dar totodată mi s-a dovedit că orice problemă are o rezolvare, că orice încercare îşi are rostul ei, că după orice sfârşit urmează un alt început, că după orice durere urmează o mângâiere, că după orice pierdere de sine urmează o regăsire, că după orice eșec urmează o reuşită…

N-am pierdut niciodată iubind. Este adevărat că nu mi s-a răspuns întotdeauna cu aceeaşi iubire, că unii oameni m-au iubit doar declarativ şi că doar m-au folosit, dar eu m-am dăruit cu totul şi am refuzat să nu mai cred în iubire doar pentru că am întâlnit şi oameni care m-au dezamăgit. Iubind, am trăit din plin, cu bucurii şi cu momente de adâncă tristeţe, dar am trăit cu adevărat… iar azi, privind în urmă, nu regret nimic, nu îmi este ruşine de omul care am fost şi mai ales, am învăţat că iubirea nu cunoaşte limite şi că este motivul existenţei mele…

Irina Binder

Iubiți-vă pe voi înșivă!

x

Ceea ce se întâmplă este că mulți oameni sunt străini de emoțiile, dorințele și sentimentele lor cele mai profunde. Eu văd în oameni singurătatea, izolarea, precum și un profund dor de casă, fără a ști de unde provine acest dor. Există un dor nostalgic după echilibru și armonie, unde puteți fi voi înșivă într-un mod pașnic, spontan, așa cum fac copiii. În fiecare dintre voi este vie această dorință – acest dor de casă – și în același timp, voi sunteți înstrăinați de cel mai capabil instrument pe care-l aveți la dispoziție: corpul vostru, cu sentimentele și natura voastră originală. Aceasta este partea din voi care vă indică calea de ieșire – înapoi spre Casă, unde Casa corespunde cu cine sunteți voi și cu un sentiment de unitate. Acceptați cine sunteți – iubiți-vă pe voi înșivă! – și răspândiți în jurul vostru iubire și armonie; este chiar atât de simplu!

Vă încurajez să experimentați natura curgătoare a sufletului vostru. Mulți dintre voi doriți să vă conectați cu sufletul vostru și tânjiți să fiți capabili să trăiți cu bucurie și cu pasiune pe Pământ. În cazul multora dintre voi, prima dată conștientizați curgerea sufletului vostru prin cap, la nivel mental. Sunteți în căutarea a mai mult sens în ceea ce experimentați și vedeți în jurul vostru, iar prin cap faceți cunoștință cu noi idei. Apoi urmează descoperirea inimii și a sentimentelor voastre și faceți cunoștință la un nivel mai profund cu lumina sufletului vostru. Apoi, adeseori, se întâmplă să aibă loc mari schimbări în viața voastră.

Sufletul vostru vă cere să examinați tot ceea ce părea atât de evident și, probabil, rezultatul este că lucrurile devin întoarse pe dos, cu susul în jos. Vedeți dacă puteți experimenta, în inima voastră, o deschidere către acel flux care vine de la suflet și care vrea să se apropie de voi; nu numai ca să vă stimuleze capul (mentalul), ci totodată ca să vă deschidă inima. Corpul este cel prin intermediul căruia veți experimenta curgerea sufletului.

Mulți dintre voi simt, adânc în interiorul lor, sentimentul de a se găsi într-un loc nepotrivit și fără adăpost și caută în exteriorul lor soluții temporare și alinarea suferinței. Nimeni nu dorește să experimenteze durerea singurătății și sentimentul de a fi pierdut! Voi vreți ca acea durere să dispară și din cauza acestei dorințe, vă întoarceți spre lucruri exterioare: impulsuri, stimulări, distracții, relații sau situații care să umple acel gol din voi, chiar dacă acea alinare este doar temporară. Fiți sinceri cu voi înșivă și observați cât de des faceți acest lucru.

În cele din urmă, întoarcerea Acasă, la voi înșivă, este ceva ce se petrece în interiorul vostru. Asta înseamnă a spune un ”Da” fără nici o rezervă la tot ceea ce voi sunteți. Nu numai la ceea ce are succes în afara voastră, sau vă face să vă simțiți siguri și în siguranță în viața voastră, ci să vă întoarceți și spre interiorul vostru, către părțile întunecate: durerea, singurătatea, neștiința și neînțelegerea voastră. Pentru a îmbrățișa aceste părți întunecate ale voastre este nevoie de mult curaj și determinare. Aceasta este ceea ce sufletul vostru vă cere. Și de ce tânjește sufletul vostru după asta? Pentru că numai prin a privi la cele mai profunde suferințe sufletul vostru poate lumina din interior.

Mulți oameni sunt azi intrigați de spiritualitate și de o căutare a sensului vieții. De foarte multe ori, veți vedea că aceasta începe în cap, prin citirea cărților și schimbul de idei noi, iar peste un timp începe să se deschidă și inima. Acest proces începe cu voi îndrăznind să coborâți în cele mai adânci unghere ale ființei voastre și îndrăznind să vă lăsați lumina să strălucească acolo, nu de a vă îndepărta sfioși de această lumină. Voi faceți acest lucru eliberându-vă de mediocritate și dându-vă voie să fiți extraordinari, știind că sufletul vostru și dorința inimii voastre sunt extraordinare.

Se întâmplă adeseori ca atunci când prima oară auziți chemarea sufletului vostru în cap, și numai într-o anumită măsură în inima voastră, viața voastră să se dezechilibreze. Acesta este motivul pentru care spiritualitatea cere un mod diferit de a privi la ceea ce înseamnă a fi om. Este nevoie să faceți pace cu natura sentimentelor voastre și să nu vă fie frică de emoțiile, pasiunile și dorințele voastre cele mai profunde, ci să îndrăzniți cu adevărat să vă uitați la ele. Să trăiți nu conform doctrinelor care vă sunt dictate din exterior, sau din teorii, chiar dacă acestea sună nobil sau spiritual, ci să trăiți cu adevărat din inima voastră, pentru a permite sufletului vostru să strălucească din interior. Mersul pe această cale cere mult curaj, dar, în același timp, aceasta poate fi o bucurie, pentru că, de fapt, cu fiecare pas, deveniți tot mai mult acordați la semnalele care vin de la corpul vostru și de la emoțiile voastre, iar voi câștigați încredere în cine sunteți.

Pamela Kribbe

Iubirea de Sine

x

Astăzi, fii blând şi răbdător cu tine. Când te trezeşti dimineaţa, fii deschis la ceea ce are ziua să te înveţe. Atunci când ţi se iveşte în cale o încercare dificilă, adu-ţi aminte că scopul ei principal este să te ajute să te iubeşti pe tine însuţi şi pe ceilalţi oameni cu care îţi împarţi viaţa. Când mergi seara la culcare, închide ochii şi revezi-ţi ziua. Vezi acele momente când ai experimentat teamă şi înţelege felul în care lipsa ta de amabilitate faţă de ceilalţi izvorăşte din neputinţa ta de a avea răbdare şi compasiune faţă de tine însuţi.

Iartă-te pentru că eşti aspru cu tine şi afirmă că eşti dispus să fii mai blând. Dă-ţi seama că acesta este un proces. Nu-l poţi grăbi, sau face să se întâmple. Poţi fi însă plin de bunăvoinţă şi îi poţi permite să se întâmple. Poţi învăţa să inviţi pacea să vină în mijlocul fricii tale.

Nu te poţi “forţa” să te iubeşti pe tine însuţi, aşa cum nu te poţi forţa să-i iubeşti pe alţii. Iubirea începe cu acceptare. Practică acceptarea – atunci când devii conştient că eşti critic cu tine însuţi şi cu ceilalţi. Fii doar conştient şi acceptă ceea ce se întâmplă… nu te autopedepsi… şi apoi îmbrăţişează-ţi experienţa cu afecţiune. Spune-ţi: “Văd că sunt critic – şi asta înseamnă că sunt speriat”. A te accepta pe tine însuţi în fiecare moment este o muncă spirituală. Este o practică permanentă. Din nefericire, nu există scurtături.

Paul Ferrini

RUGACIUNEA FLORILOR

95cd12682b07a684ca4f5582fb277bc3

Plapand ghiocelul
iesind din zapada
Striga: “Tatal nostru”
Ca lumea sa-l vada.

“Care esti in ceruri”,
Sopti floarea-soare
Si-un val de lumina
cazu pe razoare.

Smerit busuiocul
Cand vantul il mana
Si-i scutura roua
“Sfinteasca-se”-ngana.

Cand “numele-Ti” spune
Trist ochiul-de-bou
Nu stiu de-a fost soapta
Sau numai ecou.

Albastra ca cerul
O nu-ma-uita
Spune: “Imparatia
sa fie a Ta”.

“Si faca-se voia”
Suspina-o camee
Calcata-n picioare
Pe alba alee.

Cand nuferii-n lacuri
Vad stele ca sunt,
Soptesc: “Cum e-n ceruri
Asa pe pamant.”

Si graul, cand moara
Vuieste intr-una
A zis: “Painea noastra
Cea de totdeauna”.

Iar nalba si gura-
de-leu, amandoua,
la fel, rugatoare,
Raspund: “Da-ne-o noua!”

Cu gandul la fluturi
Stau rozele-n glastre
Si spun: “Iarta noua
Gresalele noastre”.

“Precum noi iertam
Gresitii”, incet,
Raspunde garoafa
Uscata-n buchet.

Si crinii, podoaba
Fecioarei cinstite,
Soptesc: “Nu ne duce
pe noi in ispite”.

Iar spinii, ce-odata
Marturii-i purtara
“Si ne izbaveste
de rele” – oftara.

Si vantul porneste
Ecoul Divin,
Cu freamat padurea
Raspunde: “Amin!”.

Alfred Mosoiu

Despre frumusetea pierduta a vietii in Romania

*

Raluca Turliu Cobilanschi

maci

maci

*
Daca ma gândesc bine, reprosul esential pe care îl am de facut tarii si vremurilor este ca ma împiedica sa ma bucur de frumusetea vietii. Din când în când, îmi dau seama ca traiesc într-o lume fara cer, fara copaci si gradini, fara extaze bucolice, fara ape, pajisti si nori.

Am uitat misterul adânc a noptii, radicalitatea amiezii, racorile cosmice ale amurgului. Nu mai vad pasarile, nu mai adulmec mirosul prafos si umed al furtunii, nu mai percep, asfixiat de emotie, miracolul ploii si al stelelor. Nu mai privesc în sus, nu mai am organ pentru parfumuri si adieri.

Fosnetul frunzelor uscate, transluciditatea nocturna a lacurilor, sunetul indescifrabil al serii, iarba, padurea, vitele, orizontul tulbure al câmpiei, colina cordiala si muntele ascetic nu mai fac de mult parte din peisajul meu cotidian, din echilibrul igienic al vietii mele launtrice. Nu mai am timp pentru prietenie, pentru taclaua voioasa, pentru cheful asezat.

Sunt ocupat. Sunt grabit.

Sunt iritat, hartuit, coplesit de lehamite. Am o existenta de ghiseu: mi se cer servicii, mi se fac comenzi, mi se solicita interventii, sfaturi si complicitati. Am devenit mizantrop. Doua treimi din metabolismul meu mental se epuizeaza în nervi de conjunctura, agenda mea zilnica e un inventar de urgente minore. Gândesc pe sponci, stimulat de provocari meschine. Îmi încep ziua apoplectic, înjurând “situatiunea”: gropile din drum, moravurile soferilor autohtoni, caldura (sau frigul), praful (sau noroiul), morala politicienilor, gramatica gazetarilor, modele ideologice, cacofoniile noii arhitecturi, demagogia, coruptia, bezmeticia tranzitiei. Abia daca mai înregistrez desenul ametitor al câte unei siluete feminine, inocenta vreunui surâs, farmecul tacut al câte unui colt de strada.

Am ajuns sa ma comport ca si cum Hrebenciuc si Cozmanca, Sechelariu si Vanghelie, Ciorbea si Mihaela Tatu, Andreea Marin si Adrian Nastase, Constantinescu si Agathon, Talpes si Garcea ar exista cu adevarat.

Colectionez antipatii si prilejuri de insatisfactie.

Scriu despre mizerii si maruntisuri. Bomban toata ziua, mi-am pierdut încrederea în virtutile natiei si soarta tarii, în rostul lumii. Am un portret tot mai greu digerabil. Patriotii de parada m-au trecut la tradatori, neoliberalii la conservatori, postmodernistii la elitisti.

Batrânilor le apar frivol, tinerilor – reactionar. Una peste alta, mi-am pierdut buna dispozitie, elanul, jubilatia. Nu mai am ragazuri fertile, reverii, autenticitati.

Ma misc, de dimineata pana seara, într-un univers artificial, agitat, infectat de trivialitate.

Apetitul vital a devenit anemic, placerea de a fi si-a pierdut amplitudinea si suculenta. Respir crispat si pripit, ca într-o etuva. Când cineva trece printr-o asemenea criza de vina e, în primul rând, umoarea proprie. Te poti acuza ca ai consimtit în prea mare masura imediatului, ca nu stii sa-ti dozezi timpul si afectele, ca nu mai deosebesti între esential si accesoriu, ca, în sfârsit, ai scos din calculul zilnic valorile zenitale. Dar nu se poate trece cu vederea nici ambianta toxica a momentului si a veacului.

Suntem napaditi de probleme secunde. Avem preocupari de mâna a doua, avem conducatori de mâna a doua, traim sub presiunea multipla a necesitatii. Ni se ofera texte mediocre, show-uri de prost-gust, conditii de viata umilitoare.

Am ajuns sa nu mai avem simturi, idei, imaginatie.

Ne-am urâtit, ne-am înstrainat cu totul de simplitatea polifonica a lumii, de pasiunea vietii depline. Nu mai avem puterea de a admira si de a lauda, cu o genuina evlavie, splendoarea Creatiei, vazduhul, marile, pamântul si oamenii.

Suntem turmentati si sumbri.

Abia daca ne mai putem suporta. Exista, pentru acest derapaj primejdios, o terapie plauzibila? Da, cu conditia sa ne dam seama de gravitatea primejdiei. Cu conditia sa impunem atentiei noastre zilnice alte prioritati si alte orizonturi.

Andrei Plesu

*

carmen, mirela, vania, anausca, ilarie, caius, aurora, zina

rokssana:

E bine să guști cuvintele înainte să le spui, unele ustură rău.

Originally posted on Despre sufletul meu:

Soțul meu a primit o colecție impresionantă de calendare de buzunar, care de care mai colorat și mai animat, iar cuvintele erau de o înțelepciune minunată. Am ales câteva.

1. Diferența dintre a-ți plăcea, a fi îndrăgostit și a iubi este aceeași ca între acum, pentru o vreme și totdeauna.

2. Trăiește ca și cum cineva ar fi lăsat poarta deschisă…

3. Anul acesta nu mai vorbesc de rău. Am zis!

4. Dacă judeci un pește după abilitatea de a se cățăra în copac, va trăi toată viața cu convingerea că este un neisprăvit.

5. Cel mai important lucru pe care un tată poate să îl facă pentru fiica lui este să o iubească pe mama ei.

6. Nu-ți fie frică de ziua de mâine, Dumnezeu este deja acolo.

7. Petrece-ți viața cu cei care te fac fericit, nu cu cei care vor să te impresioneze.

8. E bine să…

View original 240 more words

ileana vulpescu

 

 

 

 

” Dorul?! Nu stiu… cred ca nu trece niciodata. Cred ca nu trece! Tot timpul iti este dor de ceva – iti este dor de un peisaj, iti este dor de un spectacol pe care l-ai vazut candva, de niste oameni pe care nu mai ai posibilitatea sa-i mai vezi… Amintirea este un permanent dor! Si e un permanent insotitor al omului.

„M-am imbolnavit de moarte, intr-o zi, cand m-am nascut”…

…..stiti… amintirile dor intotdeauna. Iti amintesti si lucruri frumoase, iti amintesti si momente grele de viata… Dar viata ta este legata, intr-adevar, de fiecare obiect. Mai ales ca obiectele dureaza mai mult decat oamenii! Decat fiintele, in general. Adica, daca ti-ai luat caine sau pisica… ti-ai luat durere pentru ca, in general, traiesc mai putin decat tine. Deci, te-ai abonat la durere! Sunt foarte putini oameni care nu trec prin incercari majore de viata. Cand treci prin incercari majore, important este sa le suporti si sa nu-i amarasti pe altii cu ele… “

sursa