Iubiți-vă pe voi înșivă!

x

Ceea ce se întâmplă este că mulți oameni sunt străini de emoțiile, dorințele și sentimentele lor cele mai profunde. Eu văd în oameni singurătatea, izolarea, precum și un profund dor de casă, fără a ști de unde provine acest dor. Există un dor nostalgic după echilibru și armonie, unde puteți fi voi înșivă într-un mod pașnic, spontan, așa cum fac copiii. În fiecare dintre voi este vie această dorință – acest dor de casă – și în același timp, voi sunteți înstrăinați de cel mai capabil instrument pe care-l aveți la dispoziție: corpul vostru, cu sentimentele și natura voastră originală. Aceasta este partea din voi care vă indică calea de ieșire – înapoi spre Casă, unde Casa corespunde cu cine sunteți voi și cu un sentiment de unitate. Acceptați cine sunteți – iubiți-vă pe voi înșivă! – și răspândiți în jurul vostru iubire și armonie; este chiar atât de simplu!

Vă încurajez să experimentați natura curgătoare a sufletului vostru. Mulți dintre voi doriți să vă conectați cu sufletul vostru și tânjiți să fiți capabili să trăiți cu bucurie și cu pasiune pe Pământ. În cazul multora dintre voi, prima dată conștientizați curgerea sufletului vostru prin cap, la nivel mental. Sunteți în căutarea a mai mult sens în ceea ce experimentați și vedeți în jurul vostru, iar prin cap faceți cunoștință cu noi idei. Apoi urmează descoperirea inimii și a sentimentelor voastre și faceți cunoștință la un nivel mai profund cu lumina sufletului vostru. Apoi, adeseori, se întâmplă să aibă loc mari schimbări în viața voastră.

Sufletul vostru vă cere să examinați tot ceea ce părea atât de evident și, probabil, rezultatul este că lucrurile devin întoarse pe dos, cu susul în jos. Vedeți dacă puteți experimenta, în inima voastră, o deschidere către acel flux care vine de la suflet și care vrea să se apropie de voi; nu numai ca să vă stimuleze capul (mentalul), ci totodată ca să vă deschidă inima. Corpul este cel prin intermediul căruia veți experimenta curgerea sufletului.

Mulți dintre voi simt, adânc în interiorul lor, sentimentul de a se găsi într-un loc nepotrivit și fără adăpost și caută în exteriorul lor soluții temporare și alinarea suferinței. Nimeni nu dorește să experimenteze durerea singurătății și sentimentul de a fi pierdut! Voi vreți ca acea durere să dispară și din cauza acestei dorințe, vă întoarceți spre lucruri exterioare: impulsuri, stimulări, distracții, relații sau situații care să umple acel gol din voi, chiar dacă acea alinare este doar temporară. Fiți sinceri cu voi înșivă și observați cât de des faceți acest lucru.

În cele din urmă, întoarcerea Acasă, la voi înșivă, este ceva ce se petrece în interiorul vostru. Asta înseamnă a spune un ”Da” fără nici o rezervă la tot ceea ce voi sunteți. Nu numai la ceea ce are succes în afara voastră, sau vă face să vă simțiți siguri și în siguranță în viața voastră, ci să vă întoarceți și spre interiorul vostru, către părțile întunecate: durerea, singurătatea, neștiința și neînțelegerea voastră. Pentru a îmbrățișa aceste părți întunecate ale voastre este nevoie de mult curaj și determinare. Aceasta este ceea ce sufletul vostru vă cere. Și de ce tânjește sufletul vostru după asta? Pentru că numai prin a privi la cele mai profunde suferințe sufletul vostru poate lumina din interior.

Mulți oameni sunt azi intrigați de spiritualitate și de o căutare a sensului vieții. De foarte multe ori, veți vedea că aceasta începe în cap, prin citirea cărților și schimbul de idei noi, iar peste un timp începe să se deschidă și inima. Acest proces începe cu voi îndrăznind să coborâți în cele mai adânci unghere ale ființei voastre și îndrăznind să vă lăsați lumina să strălucească acolo, nu de a vă îndepărta sfioși de această lumină. Voi faceți acest lucru eliberându-vă de mediocritate și dându-vă voie să fiți extraordinari, știind că sufletul vostru și dorința inimii voastre sunt extraordinare.

Se întâmplă adeseori ca atunci când prima oară auziți chemarea sufletului vostru în cap, și numai într-o anumită măsură în inima voastră, viața voastră să se dezechilibreze. Acesta este motivul pentru care spiritualitatea cere un mod diferit de a privi la ceea ce înseamnă a fi om. Este nevoie să faceți pace cu natura sentimentelor voastre și să nu vă fie frică de emoțiile, pasiunile și dorințele voastre cele mai profunde, ci să îndrăzniți cu adevărat să vă uitați la ele. Să trăiți nu conform doctrinelor care vă sunt dictate din exterior, sau din teorii, chiar dacă acestea sună nobil sau spiritual, ci să trăiți cu adevărat din inima voastră, pentru a permite sufletului vostru să strălucească din interior. Mersul pe această cale cere mult curaj, dar, în același timp, aceasta poate fi o bucurie, pentru că, de fapt, cu fiecare pas, deveniți tot mai mult acordați la semnalele care vin de la corpul vostru și de la emoțiile voastre, iar voi câștigați încredere în cine sunteți.

Pamela Kribbe

Iubirea de Sine

x

Astăzi, fii blând şi răbdător cu tine. Când te trezeşti dimineaţa, fii deschis la ceea ce are ziua să te înveţe. Atunci când ţi se iveşte în cale o încercare dificilă, adu-ţi aminte că scopul ei principal este să te ajute să te iubeşti pe tine însuţi şi pe ceilalţi oameni cu care îţi împarţi viaţa. Când mergi seara la culcare, închide ochii şi revezi-ţi ziua. Vezi acele momente când ai experimentat teamă şi înţelege felul în care lipsa ta de amabilitate faţă de ceilalţi izvorăşte din neputinţa ta de a avea răbdare şi compasiune faţă de tine însuţi.

Iartă-te pentru că eşti aspru cu tine şi afirmă că eşti dispus să fii mai blând. Dă-ţi seama că acesta este un proces. Nu-l poţi grăbi, sau face să se întâmple. Poţi fi însă plin de bunăvoinţă şi îi poţi permite să se întâmple. Poţi învăţa să inviţi pacea să vină în mijlocul fricii tale.

Nu te poţi “forţa” să te iubeşti pe tine însuţi, aşa cum nu te poţi forţa să-i iubeşti pe alţii. Iubirea începe cu acceptare. Practică acceptarea – atunci când devii conştient că eşti critic cu tine însuţi şi cu ceilalţi. Fii doar conştient şi acceptă ceea ce se întâmplă… nu te autopedepsi… şi apoi îmbrăţişează-ţi experienţa cu afecţiune. Spune-ţi: “Văd că sunt critic – şi asta înseamnă că sunt speriat”. A te accepta pe tine însuţi în fiecare moment este o muncă spirituală. Este o practică permanentă. Din nefericire, nu există scurtături.

Paul Ferrini

RUGACIUNEA FLORILOR

95cd12682b07a684ca4f5582fb277bc3

Plapand ghiocelul
iesind din zapada
Striga: “Tatal nostru”
Ca lumea sa-l vada.

“Care esti in ceruri”,
Sopti floarea-soare
Si-un val de lumina
cazu pe razoare.

Smerit busuiocul
Cand vantul il mana
Si-i scutura roua
“Sfinteasca-se”-ngana.

Cand “numele-Ti” spune
Trist ochiul-de-bou
Nu stiu de-a fost soapta
Sau numai ecou.

Albastra ca cerul
O nu-ma-uita
Spune: “Imparatia
sa fie a Ta”.

“Si faca-se voia”
Suspina-o camee
Calcata-n picioare
Pe alba alee.

Cand nuferii-n lacuri
Vad stele ca sunt,
Soptesc: “Cum e-n ceruri
Asa pe pamant.”

Si graul, cand moara
Vuieste intr-una
A zis: “Painea noastra
Cea de totdeauna”.

Iar nalba si gura-
de-leu, amandoua,
la fel, rugatoare,
Raspund: “Da-ne-o noua!”

Cu gandul la fluturi
Stau rozele-n glastre
Si spun: “Iarta noua
Gresalele noastre”.

“Precum noi iertam
Gresitii”, incet,
Raspunde garoafa
Uscata-n buchet.

Si crinii, podoaba
Fecioarei cinstite,
Soptesc: “Nu ne duce
pe noi in ispite”.

Iar spinii, ce-odata
Marturii-i purtara
“Si ne izbaveste
de rele” – oftara.

Si vantul porneste
Ecoul Divin,
Cu freamat padurea
Raspunde: “Amin!”.

Alfred Mosoiu

Despre frumusetea pierduta a vietii in Romania

*

Raluca Turliu Cobilanschi

maci

maci

*
Daca ma gândesc bine, reprosul esential pe care îl am de facut tarii si vremurilor este ca ma împiedica sa ma bucur de frumusetea vietii. Din când în când, îmi dau seama ca traiesc într-o lume fara cer, fara copaci si gradini, fara extaze bucolice, fara ape, pajisti si nori.

Am uitat misterul adânc a noptii, radicalitatea amiezii, racorile cosmice ale amurgului. Nu mai vad pasarile, nu mai adulmec mirosul prafos si umed al furtunii, nu mai percep, asfixiat de emotie, miracolul ploii si al stelelor. Nu mai privesc în sus, nu mai am organ pentru parfumuri si adieri.

Fosnetul frunzelor uscate, transluciditatea nocturna a lacurilor, sunetul indescifrabil al serii, iarba, padurea, vitele, orizontul tulbure al câmpiei, colina cordiala si muntele ascetic nu mai fac de mult parte din peisajul meu cotidian, din echilibrul igienic al vietii mele launtrice. Nu mai am timp pentru prietenie, pentru taclaua voioasa, pentru cheful asezat.

Sunt ocupat. Sunt grabit.

Sunt iritat, hartuit, coplesit de lehamite. Am o existenta de ghiseu: mi se cer servicii, mi se fac comenzi, mi se solicita interventii, sfaturi si complicitati. Am devenit mizantrop. Doua treimi din metabolismul meu mental se epuizeaza în nervi de conjunctura, agenda mea zilnica e un inventar de urgente minore. Gândesc pe sponci, stimulat de provocari meschine. Îmi încep ziua apoplectic, înjurând “situatiunea”: gropile din drum, moravurile soferilor autohtoni, caldura (sau frigul), praful (sau noroiul), morala politicienilor, gramatica gazetarilor, modele ideologice, cacofoniile noii arhitecturi, demagogia, coruptia, bezmeticia tranzitiei. Abia daca mai înregistrez desenul ametitor al câte unei siluete feminine, inocenta vreunui surâs, farmecul tacut al câte unui colt de strada.

Am ajuns sa ma comport ca si cum Hrebenciuc si Cozmanca, Sechelariu si Vanghelie, Ciorbea si Mihaela Tatu, Andreea Marin si Adrian Nastase, Constantinescu si Agathon, Talpes si Garcea ar exista cu adevarat.

Colectionez antipatii si prilejuri de insatisfactie.

Scriu despre mizerii si maruntisuri. Bomban toata ziua, mi-am pierdut încrederea în virtutile natiei si soarta tarii, în rostul lumii. Am un portret tot mai greu digerabil. Patriotii de parada m-au trecut la tradatori, neoliberalii la conservatori, postmodernistii la elitisti.

Batrânilor le apar frivol, tinerilor – reactionar. Una peste alta, mi-am pierdut buna dispozitie, elanul, jubilatia. Nu mai am ragazuri fertile, reverii, autenticitati.

Ma misc, de dimineata pana seara, într-un univers artificial, agitat, infectat de trivialitate.

Apetitul vital a devenit anemic, placerea de a fi si-a pierdut amplitudinea si suculenta. Respir crispat si pripit, ca într-o etuva. Când cineva trece printr-o asemenea criza de vina e, în primul rând, umoarea proprie. Te poti acuza ca ai consimtit în prea mare masura imediatului, ca nu stii sa-ti dozezi timpul si afectele, ca nu mai deosebesti între esential si accesoriu, ca, în sfârsit, ai scos din calculul zilnic valorile zenitale. Dar nu se poate trece cu vederea nici ambianta toxica a momentului si a veacului.

Suntem napaditi de probleme secunde. Avem preocupari de mâna a doua, avem conducatori de mâna a doua, traim sub presiunea multipla a necesitatii. Ni se ofera texte mediocre, show-uri de prost-gust, conditii de viata umilitoare.

Am ajuns sa nu mai avem simturi, idei, imaginatie.

Ne-am urâtit, ne-am înstrainat cu totul de simplitatea polifonica a lumii, de pasiunea vietii depline. Nu mai avem puterea de a admira si de a lauda, cu o genuina evlavie, splendoarea Creatiei, vazduhul, marile, pamântul si oamenii.

Suntem turmentati si sumbri.

Abia daca ne mai putem suporta. Exista, pentru acest derapaj primejdios, o terapie plauzibila? Da, cu conditia sa ne dam seama de gravitatea primejdiei. Cu conditia sa impunem atentiei noastre zilnice alte prioritati si alte orizonturi.

Andrei Plesu

*

carmen, mirela, vania, anausca, ilarie, caius, aurora, zina

Aforisme cu tâlc

Reblogged from Despre sufletul meu:

Soțul meu a primit o colecție impresionantă de calendare de buzunar, care de care mai colorat și mai animat, iar cuvintele erau de o înțelepciune minunată. Am ales câteva.

1. Diferența dintre a-ți plăcea, a fi îndrăgostit și a iubi este aceeași ca între acum, pentru o vreme și totdeauna.

2. Trăiește ca și cum cineva ar fi lăsat poarta deschisă...

Read more… 361 more words

E bine să guști cuvintele înainte să le spui, unele ustură rău.

ileana vulpescu

 

 

 

 

” Dorul?! Nu stiu… cred ca nu trece niciodata. Cred ca nu trece! Tot timpul iti este dor de ceva – iti este dor de un peisaj, iti este dor de un spectacol pe care l-ai vazut candva, de niste oameni pe care nu mai ai posibilitatea sa-i mai vezi… Amintirea este un permanent dor! Si e un permanent insotitor al omului.

„M-am imbolnavit de moarte, intr-o zi, cand m-am nascut”…

…..stiti… amintirile dor intotdeauna. Iti amintesti si lucruri frumoase, iti amintesti si momente grele de viata… Dar viata ta este legata, intr-adevar, de fiecare obiect. Mai ales ca obiectele dureaza mai mult decat oamenii! Decat fiintele, in general. Adica, daca ti-ai luat caine sau pisica… ti-ai luat durere pentru ca, in general, traiesc mai putin decat tine. Deci, te-ai abonat la durere! Sunt foarte putini oameni care nu trec prin incercari majore de viata. Cand treci prin incercari majore, important este sa le suporti si sa nu-i amarasti pe altii cu ele… “

sursa

Cantec vechi de luna noua

*

Iesise-n calea sufletului meu
aiurea, din trotuare, Dumnezeu,
dar searagrea de stele si de lut
ardea pe strazi si nu l-am cunoscut.

In felinarele cu iz de scrum
ochi de pisica-mi licareau in drum
si pasul greu mi se-asternea natang
…si fluieram asa, ca sa nu plang

Dar tot credeam ca poate viermii moi
nu cresc in ochii mei pustii si goi,
nici in surasul meu nedaruit
si tot credeam ca poate n-am murit.

Iesise-n calea sufletului meu
aiurea, din trotuare, Dumnezeu
dar nu l-am cunoscut si, gol de gand,
trecui asa’nainte, fluierand.

Nichita Stanescu

*

puterea sufletului

Să nu uităm că foarte puţini oameni sunt artişti ai vieţii, că arta de a trăi este cea mai nobilă şi cea mai rară dintre arte.

Să goleşti toată cupa cu graţie – cui îi reuşeşte oare asta?

Aşa încât, mulţi oameni rămân cu viaţa în mare parte netrăită – de multe ori chiar cu posibilităţi pe care nu le-ar fi putut trăi nici cu cea mai mare bunăvoinţă – şi astfel ajung în pragul bătrâneţii cu năzuinţe neîmplinite, care, fără voia lor, le întorc privirile îndărăt.

Viata omului este o incercare indoielnica. Numai din punct de vedere numeric constituie un fenomen urias. E atat de fugitiva, de insuficienta, incat este de-a dreptul o minune daca ceva poate exista si se poate dezvolta.

Viziunea îţi va deveni clară doar în momentul în care vei privi în inima ta.Cine priveşte în afară, visează. Cine priveşte înăuntru, se trezeşte.

Carl Gustav Jung

Micul prinţ

- Ce vrei sa spui?

- Noaptea, cand te vei uita pe cer, fiindca eu voi locui pe una dintre ele, fiindca pe una dintre ele eu voi rade, atunci va fi pentru tine ca si cand ar rade toate stelele. Tu singur vei avea, tu singur, stele care stiu sa rada!

Si-a ras din nou.

- Iar dupa ce-ti va fi trecut durerea (durerea-ntotdeauna trece), vei fi fericit ca m-ai cunoscut. Vom fi de-a pururi prieteni. Iti va fi dor sa radem impreuna. Si vei deschide uneori fereastra, asa, numai de drag … Iar prietenii tai se vor mira, vazandu-te ca razi de cate ori te uiti la cer. Atunci, tu le vei spune: “Da, intotdeauna stelele ma fac sa rad!” Iar ei te vor crede nebun. Va insemna ca ti-am jucat un renghi grozav …

Si-a ras din nou.

- Va fi intocmai ca si cand, in loc de stele, ti-as fi daruit o sumedenie de clopotei ce stiu sa rada …

Si-a ras din nou. Pe urma iarasi se facu serios:

- La noapte … stii … tu sa nu vii.

- N-am sa ma despart de tine.

- Ti se va parea ca sufar … nitel se va parea ca mor. Asa se-ntampla. Nu veni sa vezi, nu merita …

- N-am sa ma despart de tine.

Dar el era cuprins de-ngrijorare:

- Daca-ti spun aceste lucruri … e si din pricina sarpelui. Nu e bine sa te muste … Serpii sunt ceva rautacios. Ceva ce poate sa te muste numai din placere …

- N-am sa ma despart de tine.

Insa ceva il linisti:

- E drept ca pentru a doua muscatura, nu mai au venin …

In noaptea aceea nu l-am vazut cand a plecat. A fugit pe nesimtite. Cand am izbutit sa-i dau de urma, mergea intins, cu pas grabit. Nu mi-a spus decat:

- A! esti aici.

Si m-a luat de mana. Apoi din nou s-a turburat:

- Rau ai facut. Te va indurera. Iti va parea ca am murit, dar nu va fi adevarat …

Eu am tacut.

- Intelegi. E prea departe. Nu pot sa car cu mine trupul acesta. E prea greu.

Eu am tacut.

- Va fi insa ca o coaja veche si parasita. O coaja veche nu e ceva trist …

Eu am tacut.

Lui ii cam pieri curajul. Totusi, se mai osteni sa-mi spuna:

- Stii, va fi placut. Eu insumi voi privi la stele. Toate stelele vor fi niste fantani, cu cate un scripet ruginit. Toate stelele-mi vor da sa beau …

Eu am tacut.

- Va fi atat de frumos! Tu vei avea cinci sute de milioane de clopotei, eu voi avea cinci sute de milioane de fantani …

Si a tacut si el, deoarece plangea …

- Am ajuns. Lasa-ma sa fac un pas numai eu singur!

Si s-a asezat, deoarece i se facuse frica.

A mai rostit:

- Stii … floarea mea … eu sunt raspunzator de ea. Si e atat de plapanda! Si atat de nestiutoare! Nu are decat patru spini, o nimica toata, ca sa se apere de lume …

M-am asezat si eu, caci nu ma mai tineau picioarele.

El a zis:

- Iata … Asta e tot …

A mai sovait putin, apoi s-a ridicat. A facut un pas. Eu n-am putut sa ma clintesc din loc.

Pe urma, n-a mai fost nimic, decat o fulgerare galbena pe langa glezna lui. A ramas o clipa nemiscat. N-a tipat. S-a prabusit incet, precum se prabuseste un copac. Si nici un zgomot nu s-a auzit, din pricina nisipului.

Antoine de Saint Exupery

zina, d’agatha, manastireamagina, cristian, ilarie,

caius, anausca, mirela, vania,carmen, cristi

Leac pentru ingeri

Sunt trista, dar de tine niciodata.
Fug animalele speriate de minuni
La care nu mai stim sa ne gandim,
Miercuri si marti, vineri si luni.

Saraci in zile, cine stie, trecem
Legati la gat de lungi copilarii
Ninsi de puterea sfintelor petreceri
A nu fi, a te naste, a iubi.

Ce-mi dai, sa nu mor azi, sa mai rezist?
Leac pentru ingeri, cantecul meu trist.

Constanta Buzea