Mereu îţi faci prieteni noi şi
nici nu trebuie să stai cu ei zi de zi.
Când ne vedem tot timpul cu aceleaşi persoane,
ele ajung să facă până la urmă parte din viaţa noastră.
Şi cum ele fac parte din viaţa noastră,
încep să vrea să ne-o schimbe.
Dacă nu eşti aşa cum vor, se enervează.
Fiindcă toată lumea are o noţiune exactă
despre cum trebuie să ne trăim viaţa.
Şi nimeni nu ştie cum trebuie să-şi trăiască propria-i viaţă.
Uneori e mai bine să stai cu oile, care tac şi-şi caută doar hrană şi apă. Sau să
stai cu cărţile, care povestesc istorii de necrezut numai atunci când omul vrea
să le asculte. Dar când vorbeşti cu oamenii, spun nişte lucruri de nu ştii ce să le
răspunzi.
Dintre toate posibilităţile pe care le-a găsit omul ca să-şi facă rău sieşi, cea mai
rea a fost Dragostea. Suferim mereu pentru cineva care nu ne iubeşte, pentru
cineva care ne-a părăsit, pentru cineva care nu vrea să ne părăsească. Dacă nu
suntem căsătoriţi înseamnă că nu ne iubeşte nimeni, dacă suntem căsătoriţi -
transformăm căsătoria în sclavie.
Şi sufletul omului, întocmai ca pâraiele şi plantele, avea nevoie de un soi de
ploaie: speranţă, credinţă, raţiune de a fi. Când acestea lipsesc, sufletul moare,
deşi sufletul continuă să trăiască. Oamenii ar putea spune atunci: “Ia te uită, în
acest trup chiar a trăit cineva.”
Paulo Coelho
http://www.scribd.com/doc/9511650/Talking-About-LifeCoelho

Change can only come from withing
Pingback: Luna patrata despre Luna plina « lunapatrata
Asa este, tabloul e perfect…Si, totusi, daca am incepe fiecare zi cu un zambet pe buze si l-am oferi tuturor celor cu care ne intalnim, te asigur ca lucrurile ar sta altfel.
Prin urmare, va ofer zambetul meu si va invit sa zambiti
cum zice @maris..Schimbarea poate veni doar din scris..:P Eu zic ca schimbarea nu vine niciodata.
vine…
Am citit aproape toate cartile scrise de Paulo Coelho, cel ma mult imi place usurinta cu care transmite sentimentele, si situatiile prin care trec anumite persoane pentru a-si indeplini visele.
@siko: calatoria de 1000 de mile incepe cu primul pas. iar acest prim pas il faci atunci cand te-ai saturat de locul in care esti.
schimbarea vine negresit atunci cand te-ai saturat de starea actuala si-ti doresti altceva.
daca nu vine, inseamna ca ti-e bine acolo si asa cum esti.
schimbarea nu e obligatorie, e o chestiune de alegeri personale.