Iarăşi îţi unduie părul când plâng. Albastrul ochilor tăi
îl aşterni pe masa dragostei noastre: un pat între vară şi toamnă.
Bem o licoare pe care nici eu, nici tu, nici un al treilea n-a pregătit-o:
sorbim ceva gol, ceva de sfârşit.
Ne privim pe noi în oglinzile-oceanului,
şi ne-ntindem mai iute bucatele:
nopatea e noapte, începe cu zorile,
alături de tine mă culcă.
Paul Celan
În româneşte de Maria Banuş
Socanta alaturarea dintre versul acesta si imagine…
Pingback: Clădim în fragilitatea visului « Gabriela Elena
Pingback: Poveste de vis (30) « Teo Negură
Pingback: Anii de la tine la mine (via Rokssana’s Blog) | Ado Feck
Subscriu spuselor lui Virtual Kid, e putin ciudata aceasta alaturare la prima vedere, dar am asociat apoi dragostea cu pasiunea lui Androxa si cred ca poate fi o explicatie… L-am adaugat si pe el la mine, ii multumesc pentru trecerea mea la el in blogroll
Cu engleza nu stau chiar bine 
multumesc….nici el nu sta bine cu romana…aveti ocazia sa invatati:)
Superbe versurile.
Pingback: Cântec nenumit! « Marin Toma's Blog