
Nu spune nimănui ce știi și ce-ai văzut;
E-o cale de-a-nțelege mai tristă, dar curată.
De câte ori și zborul nădejdii ți-a căzut
Să n-afle nici frăția, nici pizma niciodată.
De-ai aripi, ți le-ascunde, de-ai nimburi-de asemeni.
Nu-ți cheltui mireasma ca rozele și crinii.
Ascunde-ți-o și steaua, ca-n sânul unei cremeni.
Ea știe că-i zălogul de taină al luminii.
Clădește-ți, frate, viața cu peșterile-n tine,
Departe de altă viață, departe de-altă rază,
Și pardosindu-ți noaptea cu lespezi de rubine,
Vei ști tu singur dacă se sting ori scânteiază.
O punte duce-n bezna-ncuiată cu zăvor-
Sfărâmă-i-o și puntea, aruncă-ți și unealta.
Tu vei cunoaste singur, și-nvins și-nvingător,
Ce goluri și prăpăstii iți leagă o zi de alta.
Tudor Arghezi
Pingback: The sound of color…. « androxa
Pingback: Despre sufletul ei, la aniversare « BLOG D'AGATHA
Frumos!
“Tu vei cunoaste singur, și-nvins și-nvingător,
Ce goluri și prăpăstii iți leagă o zi de alta.”.
o seară frumoasă!
o seara buna si tie Ottilia
Pingback: Prin lume « Lumi Nebune
minunat, multumesc fiindca mi-ai amintit
trist, si poate adevarat…
si eu multumesc…
http://cammely.wordpress.com/2011/05/20/lasati-fluturii-sa-zboare/
Pingback: Poveste de vis (35) « Teo Negură
Pingback: darul de a asculta « Rokssana's Blog