a darui fara resentimente

Poate credem că suntem generoşi faţă de ceilalţi – dar, atunci când ne displace faptul că ei nu şi-au exprimat recunoştinţa, sau că nu ne-au făcut şi ei daruri, trebuie să punem sub semnul întrebării propriile noastre motive.

Am dat noi oare în mod necondiţionat, sau am dat pentru a obţine ceva în schimb? Ne-am simţit bine dăruind, sau am simţit că facem un sacrificiu? Numai sinceritatea cu care răspundem la aceste întrebări ne poate spune dacă darul nostru a fost sau nu autentic. Dacă a fost, nu vom regreta. Dacă regretăm, e mai mult ca sigur că darul nu a fost dat cu inima deschisă.

Paul Ferrini

z z z z z z z z z z z z z z z z z z z

22 comments on “a darui fara resentimente

  1. Pingback: a darui fara resentimente (via Rokssana’s Blog) | Ado Feck

  2. Consideră că a dărui nu este o datorie, ci un privilegiu. Trebuie sa daruiesti cand simti si nu atunci cand crezi ca e nevoie.

  3. Pingback: Tristeţe (vacanţă-n amintiri şi-n vise…) « VeroVers

  4. sigur …

  5. Buna dimineata! Fără doar și poate, darurile adevărate sunt cele făcute din suflet și fără a aștepta ceva la schimba. Doar că uneori avem și noi nevoie să primim ceva tot de genul ăsta…pentru a crea un balans. Suntem prea imperfecti pentru a ni se umple inimile de fericire si mulțumiri doar dăruind. Aici este problema, uneori :) : când oferim mereu și uneor simțim nevoia să și primim (la nivel de emoție umană).

    • suntem doar oameni..

  6. Pingback: Parada | Caius

  7. Oricat am vrea sa daruim doar pt ca asa am simtit se mai intampla ca la baza deciziei sa mai stea si alte motive…Recunosc,ca la un moment dat am daruit doar pt k asa trebuia,dar nu am regretat…
    Ador sa daruiesc lucruri pe care oamenii dragi mie si le doresc.Privirea din ochii lor,entuziasmul…ei, asta e alta poveste.

    • tocmai povestea e deliciul…

  8. Pingback: 1991 Razboiul Golfului: transmisii CNN trucate ! « George Valah Blog

  9. Trăim într-o societate și suntem nevoiți ca de multe ori, nu ne putem permite să sfidăm pe toți cei din jur, să facem un compromis cu noi înșine și să ,, dăruim” fără să ne facă nicio plăcere.

    • se mai intampla si asa

  10. Pingback: Mikhail Nesterov(31 mai 1862 – 18 octombrie 1942), pictor simbolist rus « my heart to your heart

  11. Ma bucur cel mai mult cand daruiesc, mai ales cand vad sau simt ca e bine primit.Chiar daca daruiesc o floare culeasa de pe drum.

    • frumos :)

  12. Pingback: Miercurea fara cuvinte – Du-ma fericire, in sus… « lunapatrata

  13. Pingback: Miercurea fara cuvinte…5….You Are My Rainbow.. « androxa

  14. Pingback: Stiri scurte: 01.06.2011 « George Valah Blog

  15. Pingback: Sculpturi in…varza ! « George Valah Blog

  16. Pingback: 20 cele mai periculoase modele de telefoane mobile, care emit radiatii m.u. ! « George Valah Blog

  17. Pingback: Scoala dragostei « Rokssana's Blog

  18. Pingback: Băsescu şi Ruşii … « La Grig

Lasă un răspuns

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s