
Ne deschidem … si cautam raspunsuri, in alte culturi, in alte traditii, scriem despre ele, ii privim si analizam pe cei din jur si necontenit suntem convinsi ca suntem pe drumul care trebuie. Dar nu privim in noi. Pentru ca acceptam adevarul numai dupa ce l-am negat din tot sufletul.
Ne trezim dintr-o data intr-o viata in care ,poate,am construit experienta, cariera, echilibru si realizam ca defapt trebuia sa facem altceva. Este absurd pentru minte si suflet sa traiesti o asemenea experienta, nu-i asa?
Poti sa schimbi totul doar pentru ca tu ai evoluat? Accepti iluminarea ca o forma de insingurare si reconstructie a noului drum?
Sunt emotii pe care cei din jurul meu le traiesc, sunt emotii pe care le-am trait si eu… si care dor. Provocari traite atat de diferit…
Si atunci am realizat cat de multi se resemneaza si cat de putini accepta un alt drum. Este coplesitor sa constientizezi ceea ce se petrece in jurul tau si sa te resemnezi. Cauti refugii si amani cu orice pret discutia cu tine insuti. De teama de a nu rani pe cei din jur sau mai bine zis pe tine.
Prietenii mei sunt atat de diferiti, dar tocmai de aceea ii iubesc, pentru ca fiecare este special in felul lui. Multi dintre ei sunt dintre cei putini care au ales sa inceapa un alt drum, sa se regaseasca si sa se reinventeze cum spun eu. Altii inca nu au puterea, de teama de a nu ramane singuri. Se complac in visele care si le-au creat si sufera in continuare. Accepta si adorm nefericiti sperand la un maine in care poate se va intampla o minune. Caci diferenta de vibratie este din ce in ce mai mare. Insa din pacate nu se intampla astfel de minuni.Si astfel ei pot ramane captivi in visele create, nevazand ca totul poate fi re-creat. Si raman prinsi undeva intre lumi, poate jinduind la ceva ce nu se integreaza in tiparul Universului sau planul divin propriu.
Avem nevoie de confirmare, avem nevoie de timp sau avem nevoie sa exploram acea parte din noi pe care nu o intelegem inca cu adevarat?

Ei bine, intr-o zi vei gasi toate raspunsurile pe care le cauti. Privind din exterior, da, iti trebuie o doza de curaj (uneori esti considerat un pic nebun!), sa intelegi ca drumul de unul singur nu este o povara ci este un drum ca oricare altul.
Este foarte adevarat ca nu este deloc usor sa accepti ca viata ta nu va mai fi la fel, dar ai liberul arbitru! Pentru ca vrei, undeva in adancul fiintei tale echilibrul si ancorarea in viata ta a acelor lucruri care te fac sa te simti implinit. Le vei primi daca le ceri. Le vei primi in momentul in ai decis ca vrei sa te “asculti” si poate nu in forma in care tu insistent, obsesiv le ceri sau vrei, si asta mai ales daca ele nu sunt in acord cu planul divin personal. Pentru ca de obicei raspunsurile noastre se ascund acolo unde nu cautam niciodata. In noi. Pentru ca in toate momentele vietii noastre exista lucruri care s-ar fi putut întampla, dar pana la urma nu s-au întamplat. Există clipe magice care trec neobservate si brusc mana Universului ne schimba destinul.
Alchimistul—Paolo Coelho
like pentru fotografie… coelho nu îmi place.
s-a demonetizat pentru ca a fost o perioada in care l-a citit toata lumea…am citit si eu vreo 12…alchimistul chiar mi-a placut
eu nu am ajuns chiar la 12…
pai,eu le-am citit in perioada in care au aparut…cred ca nu prea aveam ocupatie….n-am murit,nici nu mi-au schimbat viata…dar tot adevarat este ca nu prea aleg,citesc cam tot ce-mi pica in mana..
Pingback: intr-o zi vei gasi raspunsurile (via Rokssana’s Blog) | Ado Feck
Pingback: Ispititorul « Ioan Usca
buna cartea asta..
nu stiu cine poate spune despre carti c-ar fi bune sau rele…unele ne plac,altele nu,dar asta nu le face nici bune,nici proaste
Pingback: From darkness… « androxa
Pingback: Love is the drug… « androxa
Pingback: Castle « schtiel
“Poti sa schimbi totul doar pentru ca tu ai evoluat? Accepti iluminarea ca o forma de insingurare si reconstructie a noului drum?”
Iluminarea nu ar trebui sa determine insingurare.Insingurare inseamna sa pui lumina sub obroc!Lumina trebuie sa lumineze! Chiar daca la inceput palpâie ca o lumânare, are putere sa lumineze in intuneric!
“Lumina, tuturor se dăruieşte…
Să-ntinzi potirul numai, s-o primeşti!
Şi pleacă, după ce rodeşte…
Ca scuturându-te, să-nveşniceşti!
Odată dăruindu-se,nu poate
De-a nu fi-ntreagă-n oricât de puţin…
I-ar trebui o eternitate,
Să-şi retragă slava dintr-un crin!” (Ioan Alexandru)
Pingback: Miercurea fără cuvinte 8 – linia viselor « Teo Negură
Pingback: Miercurea fara cuvinte – “bilete de papagal” « lunapatrata
Pingback: Orice cale îşi are povestea ei « Gabriela Elena
Iar eu cred ca noi alegem sa ne complicam viata, iar dupa ce ne-o complicam de-o iau toti dracii, ne lamentam ca-i complicata.

Gindim cu 8-10% din capacitatea creierului, dar vrem cu orice pret se ne depasim conditia si limitele, speculind pina scoatem fum pe nari si considerindu-ne a totstiutori. N-as spune ca-i rau, doar ca-i inutil, pentru ca nici nu acceptam cunoasterea treptata. Nu, noi stim exact cum a aparut universul, planetele, sorii, gaurile negre, omul si Arca lui Noe. Stim cu exactitate cum va fi dupa ce dam coltul, desi nimeni nu si-a pus problema ca poate fi ca inaite de-a te naste. Ba mai mult, de vreo 60-70 de anisori, ne tot scremem sa gasim antidotul cancerului si pina in prezent, am gasit doar canci
Ma intreb, oare suntem mintosi sau doar mintosi inchipuiti?
prea o iei in tragic…de ce crezi toate astea? nimic din ce se intampla aici nu are atata seriozitate cata ii dai…e clar ca miroase de departe a superficialitate..e doar un joc…
Pingback: Neliniştitu' » Post Topic » Drumul Templierilor prin Ţările Române – Ziua 1, Ploieşti şi Braşov
Pingback: Miercurea fara cuvinte..6.. « androxa
Pingback: Expozitie Tonitza la Muzeul de Arta din Timisoara « Supravietuitor's Blog
Pingback: Sir John Everett Millais (8 iunie 1829 – 13 august 1896), pictor englez pre-rafaelit « my heart to your heart
Nu, n-o iau in tragic, doar constat tragedia
De fapt deviza mea e “nu lua viata in serios, oricum nu vei iesi viu din ea”
Asa ca, eu incerc sa-mi simplific, pe cit posibil, viata, constatind in acelasi timp cum altii incearca sa si-o complice.
Cit priveste “joaca” sincer, n-am perceput-o, dar acum ca mi-ai atras atentia, let’s play!
mi-a placut deviza ta…e tot un adevar spus in joaca…
pentru mine inca e o minune internetul…l-am descoperit tarziu,in urma cu vreo 4 ani…si de atunci nu contenesc sa ma minunez…..iar disputele si prieteniile cu niste oameni virtuali ma amuza (de cele mai multe ori)…am invatat sa nu mai iau totul in serios …si sa fiu mai relaxata…
o zi minunata iti doresc
Pingback: Armata, logos-ul şi lofos-ul « Teo Negură