luni de fiere

Ma leg mai ales de fiintele care n-au nevoie de mine si pe care deodata le inlantui prin cea mai puternica legatura. Sunt gata sa dau totul cui nu cere nimic, dar nu vreau sa cedez nimic cui asteapta totul de la celalalt.

A iubi inseamna sa-i dau celuilalt, cu propriul meu consimtamant, o putere infinita asupra mea.

Ma straduiam sa il uit: dar eram si mai nelinistita. De fiinta care ne este cea mai draga ne temem cel mai mult. Iar gelozia este doar o forma a imaginatiei terorizate care transforma in certitudine cea mai mica banuiala. Toate aceste rani ma invatau ce este sentimentul, stiinta de care m-as fi lipsit foarte bine.

Dragostea inseamna evident doua solitudini care se imperecheaza ca sa creeze o neintelegere. Exista insa neintelegere mai seducatoare? Iar adevarata intelepciune nu rezida oare intr-o capacitate neincetata de a te indragosti din nou? Inceputul unei legaturi isi imprima stilul asupra a tot ceea ce va urma: clipa magica aupra careia vorbele amantilor vor reveni neostoit pentru a povesti pana la tocire dulceata primelor zile.De fapt, primul contact se afla de partea sperantei, el repune pe linia de plutire visul nebunesc al unei iubiri autentice, definitive. Iata de ce exista intalniri prea frumoase care ucid sentimentul, intalniri banale care emit o judecata prematura asupra josniciei relatiilor, altele in sfarsit purtatoare de exigente carora amantii nu li se pot sustrage fara sa decada.

Fericirea are o poveste care nu este povestea obisnuita, ea este confuzia memoriei cu uitarea: amintiri ale unor episoade atat de dense incat sunt sterse de insasi perfectiunea lor, incremenite intr-o estompare vesnica.

Iti cer sa ma iubesti mai putin; pasiunea ta ma incurca.

Exista o epoca a vietii in care orice legatura devine previzibila, inclusiv degradarea ei: experienta ne interzice regasirea unui sentiment nou, ucide in noi prospetimea ignorantei prea fericite.

Orice ii ierti unei fiinte…vulgaritatea, prostia, orice, inafara de a te plictisi cu ea.

Afectiunea pe care ti-o poarta o fiinta te lasa perplex de doua ori: mai intai te miri ca nu toti te iubesc cu aceeasi ardoare, apoi ajungi sa-l banuiesti pe barbatul care te adora ca are vreo slabiciune. Daca ma iubeste inseamna ca e pierdut; cine ar putea sa aprecieze o individa atat de lipsita de calitati ca mine daca nu cineva si mai ratacit, multumit ca se agata de epava care sunt eu.

Exista oare mai mare sfasiere decat aceea de a simti focul pasiunii retragandu-se din tine asa cum marea se retrage de pe plaja in timpul refluxului?

Pascal Bruckner

 

 

g1b2i3 ,ragnarslife ,theodora0303 ,lunapatrata ,teonegura ,haicasepoate ,

mirelapete ,romanianstampnews ,neacostache ,androxa ,verovers ,

ilarie8 ,cristi ,silavaracald ,clipedecluj ,patranoiudana