Cu ce-ncordată atenţie
te urmăresc
lipind şi cosând
şi potrivindu-mă din nou laolaltă.
Creierul meu a fost
o păpuşă spartă, i s-a fărmat inima
de-atâtea greşite planete mecanice,
pendule şi ochi de sticlă
zornăiţi pe sârmă care bâltâcăie
şi totuşi conştiinţa mi-i
tare, golită,
o cunoaştere albastră
sub care poţi să umbli, fără
a-ţi da seama că eşti singurul
gând legănat în ţeasta mea
de păpuşă, cer boltit, secată
fântână întoarsă, o lipsă
de anotimpuri rotite ce-ar putea ţine
înecul într-un gol
mai adânc decât apa.
Dar neştiutoarele riscuri
sau tocmai
de aceea poate
mi-atingi capul
universul în ţăndări
iată luna şi soarele
se-nalţă, se-ntind şi apun
iarăşi deasupră-ne
aşa cum se cuvine
în vreme ce gâtul mi se suceşte
dres de-ndemânatecele-ţi degete.
Traducere de Ion Caraion
androxa ,haicasepoate ,haicasepoate.eu,
teonegura ,napobloghia ,mirelapete ,klausen1976 ,
lunapatrata ,vis-si-realitate-2 ,lecturirecenzate ,
De câte ori ni se întâmplă asta şi de câte ori i-o facem fiinţei iubite… O luăm de la capăt, dar rămân urmele cusăturilor…
raman…cicatrice aparent nedureroase …
Prima data o citesc pe Margaret Atwood. Superb!
eu am mai gasit-o in engleza…si mie-mi place
se întâmplă când ceva nu mai e în ordine!
toate cele bune!
o zi minunata Ottilia
Câteodată, o reparaţie este necesară. Lipeşti pe inimă un strop de cunoaştere, înlocuieşti un gând uzat, mai pui un regret în sertar şi-ţi torni în pahar puţină speranţă…
cateodata chiar e nevoie sa vii si sa sintetizezi tot
Pingback: După ce m-am rupt în bucăţi (via Rokssana’s Blog) | Ado Feck
Pingback: Soft strokes…. « androxa
Pingback: Israel Kamakawiwoole – o voce de aur | Blogul lui Nea Costache
Pingback: Coafura lui Lucian Duta rezista « Hai ca se poate!
Nu spune nimanuia ce stii si ce-ai vazut;
E-o cale de-a-ntelege mai trista, dar curata.
De cate ori si zborul nadejdii ti-a cazut,
Sa n-afle nici fratia, nici pizma niciodata.
De-ai aripi, ti le-ascunde, de-ai nimburi- de asemeni.
Nu-ti cheltui mireasma, ca rozele si crinii.
Ascunde-ti-o si steaua, ca-n sanul unei cremeni.
Ea stie ca-i zalogul de taina al luminii.
Cladeste-ti, frate, viata cu pesterile-n tine,
Si pardosindu-ti noaptea cu lespezi de rubine,
Vei sti tu singur daca se sting ori scanteiaza.
O punte duce-n bezna-ncuiata cu zavor-
Sfarama-i-o si puntea, arunca-ti si unealta.
Tu vei cunoaste singur, si-nvins si-nvingator,
Ce goluri si prapastii iti leaga-o zi de alta.
Tudor Arghezi – Nu spune
ce frumos
Cred ca fiecare din noi se regaseste in poezie si isi descopera cel putin un moment in viata in care sufletul i-a fost rupt in bucati si-apoi l-a lipit la loc, n-a iesit cum era inainte, dar a iesit mai frumos… cel putin asa cred eu.
O seara minunata Rokssana
uite optimista
asa o fi ?
o seara buna si tie Stefania
Pingback: Despre Prietenie, Mircea Eliade « Supravietuitor's Blog
Pingback: Pe ape…intr-o barca de hartie (4) « lunapatrata
Pingback: De taină la poartă | Blogul lui Nea Costache
Pingback: Vara, muzică şi culoare « Mirela Pete. Blog