Copiii vostri nu sunt copiii vostri.
Ei sunt fii si fiicele dorului Vietii de ea
însasi îndragostita.
Ei vin prin voi, dar nu din voi.
Si, desi sunt cu voi, ei nu sunt ai vostri
Puteti sa le dati dragostea,
nu însa si gandurile voastre.
Fiindca ei au gandurile lor.
Le puteti gazdui trupul, dar nu si sufletul,
Fiindca sufletele lor locuiesc în casa zilei
de maine, pe care voi nu o puteti vizita nici
chiar in vis.
Puteti nazui sa fiti ca ei, dar nu cautati
sa-i faceti asemeni voua,
Pentru ca viata nu merge înapoi,
nici zaboveste în ziua de ieri.
sunt convinsa ca nu exista retete stricte relativ la cresterea copiilor si sunt la fel de convinsa ca nici copiii nu se compara unii cu ceilalti. a fi parinte inseamna iubire si responsabilitate.oricat de multe carti ai citi si oricat de mult ar incerca cineva sa te sfatuiasca tot nu esti pregatit.viata bate filmul- parca era…asa e si in viata reala…fiecare copil reactioneaza altfel. si totusi…m-am gandit ca v-ar placea sa cititi si asta copiii nu sunt o forma de proprietate voi experimentesiexperiente ,normalitateanormala ,grivie
androxa ,ivanuska ,dictaturajustitiei ,text here ,schtiel ,vizualw ,neacostache ,
papornitacuvorbe ,incaunipocrit ,daurel ,cristi ,gabi ,gabrieladsavitsky ,stropidesuflet ,
Încă n-am copii, dar mi se pare o misiune atât de grea să-i creşti, pentru că trebuie să-i creşti bine. Citeam în postul tău dedicat fiicei tale şi exact aceleaşi întrebări mi le pun şi eu când mă gândesc la cum o fi când voi avea un copil. Şi câte familii cu copii cunosc, atâtea moduri de a-i creşte cunosc.
La mulţi ani fiicei tale, chiar dacă am întârziat puţin.
Numai bine!
multumesc..niciodata nu-i prea tarziu…iar ea (fiica mea) e intr-o sarbatoare continua de vinerea trecuta…au tot felicitat-o si s-a tot intalnit cu lume zi de zi…
e o responsabilitate imensa…cand ma uit in urma , nu-mi vine sa cred c-am reusit…eram si foarte tanara,dar m-a ajutat intuitia,au fost alturi de mine doua randuri de bunici ai ei…am razbit cumva si frumos…cred ca viata te invata
Importante sunt seminţele aruncate. Uneori se prind, alteori, nu. Şi câteodată se transformă în alte seminţe.
daca semintele sunt sadite cu iubire, e greu sa nu se prinda
Asa e Roxana, foarte bun raspunsul, astfel de lucruri nu se invata, se traiesc!
Ar fi bine sa ne intre-n cap (sau sa le intre celor în cauza, pentru unii dintre noi a trecut vremea) ca avem copii pentru EI, nu pentru NOI, nu ca sa-i punem într-o vitrina cu bibelouri si pesti de sticla, ci ca sa ne mândrim cu ei asa cum sunt si nu asa cum am vrea noi sa fie.
cand o sa intelegem ca sunt diferiti de noi, ca au alte visuri ….ca noi trebuie doar sa-i iubim si sa le aratam ca-i sustinem neconditionat
Pingback: 59 de principii ale profesorului de succes (9) | innerspacejournal
Pingback: Speranţa « Gabriela Elena
Sunt mandra si rosesc pentru faptul ca ma aflu aici! :*
Multumesc!
pardon
am facut ceva rau ? de ce rosesti?
tie voiam doar sa-ti spun ca mama ta merita sa te auda spunandu-i “te iubesc” – nu e de ajuns sa iti imaginezi ca stie ..
stiu ca tu nu ai copii inca si nici nu vei avea prea curand….esti prea tinerica
Ai mare dreptate în rândurile pe care le-ai adăugat lui Kahlil Gibran. Am ajuns la concluzia, atunci când am avut copiii mei, că mai ușor fac o facultate decât să cresc cu responsabilitate un copil.
pai…da…si totusi,ai facut treaba buna
Am făcut și greșeli. Astăzi m-aș purta în anumite situații altfel.
se spune despre copii ,ca sunt ultima papusa si de-abia pe nepoti ii putem considera copii….vei avea ocazia sa indrepti ce-ai gresit…si eu am facut greseli si nu cred ca sunt parinti care n-au gresit…
Pingback: copiii (via Rokssana’s Blog) | Ado Feck
Eu cred ca cea mai grea ” meserie” din lume, este meseria de parinte. Pentru ca fiecare individ se naste cu caracterul lui si personalitatea lui — un parinte are obligatia morala sa-si indrume copilul si sa-l cizeleze — doar o clipa de neatentie si-l poate pierde.
Mereu trebuie sa fie incarcat cu rabdare, atentie si multa mult iubire… insa viata este atat de cruda incat, de foatre multe ori acesti factori si-i pierd… si atunci apar neconcordantele dintre copil si parinte si viceversa. Cred eu ca atunci cand ai copii, trebuie sa te incarci si cu nervi de otel.
O seara minunata Rokssana
daca-i iubesti,ai si rabdare
nu e nici foarte greu,dar nici usor….cert e, ca nu exista garantii 
o seara faina Stefania !
Acum vreo 27 de ani, am avut ocazia să intru într-o “piele” nouă, cea de părinte. La început, totul mi se părea straniu, eram şi mă şi simţeam neîndemânatic şi neştiutor, mă întrebam de ce am făcut-o… Mai târziu, am început să aflu încet-încet răspunsuri, pe rând şi cu răbdare: primul zâmbet, primul dinte, prima răceală, primul vaccin, prima noapte nedormită, primul pătuţ, primul concediu petrecut în spital, primii paşi, primele vorbe, prima grupă de grădiniţă, prima clasă de generală, prima clasă de liceu, prima prietenă a băiatului, primul an de facultate… Şi uite aşa ajungi la concluzia că totul se învaţă. Dar parcă simt că nu am făcut chiar totul: mai sunt visele acelea în care, uite, simt că n-am loc, dar pe care i le susţin.
cand o sa ai nepoti vei avea , probabil ocazia sa repeti ce deja ai invatat
sigur ca ii sustinem…au nevoie , chiar daca nu lasa sa se inteleaga ca le-ar pasa …
Pingback: Nimicul | Per aspera ad astra
“Copilul este parintele omului mare” asa spunea un mare duhovnic al neamului nostru. Ei sunt esenta vietii noastre, nu e greu sa-i cresti daca-i iubesti si stii cum sa renunti la tine pentru ei. Nu vorbesc de tine Roxana, asa in general.
asa e..au nevoie de iubire
Minunate versuri, simplu adevar cuprins in ele.
…
De aproximativ 17 ani, lucrez cu copii. Si, inca n-am intalnit doi la fel
Deci, nu cred ca exista retete valabile pentru toti copiii lumii asteia.
Desigur, exista iubirea, exista bunul simt, exista intuitia, exista multe ce ne pot servi drept repere. Dar totul este adaptabil, in functie de copil.
iubirea cred ca e cea mai importanta…pe ei nu-i poti pacali…ei simt daca-i iubesti
iar tu ii iubesti enorm,altfel n-ai putea sa lucrezi cu ei …te admir !
Haide, măi Rokss! nu e al meu??? Ei, uite, eu mă încăpățânez și urlu: ba este! Dovadă sunt degețele de la piciorușe și genele întoarse
Știu ce zici și sper că și tu știi ce zic
e al tau, e al tau…
era un pretext sa vezi asta http://www.scribd.com/doc/53372266/93/COPIII-NU-SUNT-O-FORM%C4%82-DE-PROPRIETATE
pupa-l mult si iubeste-l
Pingback: 2012 « Ioan Usca
Pingback: Călătoria lui Gulliver 7 - Tara houyhnhnm-ilor
Pingback: Bătrîni şi tineri | Ţara vorbelor în vânt
Pingback: Desene | Gabriela Savitsky
nice!
::)
Cât de adevărat.Aş fi vrut să înţeleagă asta cât mai mulţi părinţi.
sunt si parinti care inteleg